Nihil Sine Deo

Nihil Sine Deo

Wednesday, June 30, 2010

PSALMUL 36


Al lui David.

1. Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea.
2. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece.
3. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
4. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
5. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini.
6. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.
7. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea.
8. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti.
9. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul.
10. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla.
11. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii.
12. Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi.
13. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui.
14. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să junghie pe cei drepţi la inimă.
15. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă.
16. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor.
17. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi.
18. Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană şi moştenirea lor în veac va fi.
19. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura.
20. Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.
21. Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă.
22. Că cei ce-L binecuvântează pe El vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pe El, de tot vor pieri.
23. De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.
24. Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui.
25. Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine;
26. Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută şi seminţia lui binecuvântată va fi.
27. Fereşte-te de rău şi fă binele şi vei trăi în veacul veacului.
28. Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită.
29. Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el.
30. Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată.
31. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui.
32. Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el;
33. Iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el.
34. Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii vei vedea.
35. Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului.
36. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.
37. Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace.
38. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necredincioşilor vor fi stârpiţi.
39. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz.
40. Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi pe ei şi-i va scoate pe ei din mâna păcătoşilor şi-i va mântui pe ei că au nădăjduit în El.

_____

Tuesday, June 29, 2010

SFANTUL MUCENIC EVGHENIE (1977-1996)

(cei care doresc sa vizioneze filmul excutiei o pot face pe youtube.com, dati search pe Evgheny Rodionov - Holy Christian Martyr. ATENTIE! IMAGINI CUTREMURATOARE)

Citez din articolul Icon of soldier beheaded for not taking off his cross gives myrrh in Penza church (În biserica Penza, din icoana unui soldat decapitat pentru că a refuzat să-şi scoată crucea, curge mir):

Penza, 17 februarie, Interfax – Din icoana lui Evgeny Rodionov, aflată în biserica Sf. Lukas, din dispensarul oncologic regional din Penza, a început să curgă mir. Soldatul rus Rodionov a fost executat în Cecenia în 1996 pentru că a refuzat să renunţe la credinţa lui ortodoxă.

“Mirul a ieşit din două locuri, în palma unei dintre mâini şi în locul în care este purtată crucea (pe piept)”, a declarat jurnaliştilor preotul paroh al bisericii, Alexy Burtsev.

Potrivit preotului, s-a întâmplat în timpul privegherii de toată noaptea de pe 15 februarie. Enoriaşii, care au stat în spate rugându-se, au simţit o aromă ciudată şi plăcută.

Preotul a menţionat că pe 15 februarie 1996, Evgeny Rodionov, născut în Penza, a fost capturat în Cecenia şi închis pentru sute de zile, iar când a refuzat să renunţe la credinţa creştină, militanţii l-au decapitat.

Comentariu saccsiv:

Criminalii au indicat mamei tanarului unde se afla corpul in shimbul unei sume de bani … Yevgeny Aleksandrovich Rodionov a fost declarat Sfant la 20 august 2002 iar o biserica cu numele sau a fost construita la Hankala. Este singura biserica ortodoxa din Cecenia.

*

SFANTUL MUCENIC EVGHENIE S-A NASCUT SI A MURIT IN ACEEASI ZI: 23 MAI (1977-1996)

Frontpress: Evgheni Rodionov – soldatul mucenic pentru Hristos

Evgheni Rodionov s-a născut în satul Satino-Russkoye, în apropiere de Moscova. Când avea 11 ani, Evgheni a primit de la bunica lui o cruciuliţă de argint. A vrut să o poarte la şcoală, dar mama lui, atee convinsă, i-a interzis, mai ales că putea avea probleme din cauza autorităţilor comuniste. Totuşi, Evgheni a purtat cruciuliţa şi nu a dat-o jos niciodată. Când a crescut, s-a înrolat ca soldat în armata rusă. Avea 19 ani când a fost luat ostatec de rebelii ceceni. Aceştia l-au ţinut legat de mâini într-o pivniţă, l-au lăsat să sufere de foame şi de sete timp de peste trei luni şi l-au bătut cumplit. Musulmanii i-au ordonat lui Evgheni şi camarazilor lui să-şi nege credinţa şi să se convertească la islam. Spre deosebire de majoritatea celorlalţi prizonieri, Evgheni a refuzat să se lepede de Hristos şi a fost decapitat în data de 23 mai 1996.

După ce a plătit 4.000 de dolari americani torţionarilor, mama lui Evgheni a reuşit să recupereze trupul fiului ei. L-a găsit într-o groapă comună, unde zăcea alături de camarazii lui. Deşi decapitat, avea încă la gât cruciuliţa de argint. Ucigaşul, Ruslan Khaikhoroyev, i-a spus femeii: Fiul tău ar fi putut rămâne în viaţă, dar a refuzat să-şi scoată crucea de la gât”. Capul băiatului a fost recuperat mai târziu.

Pentru tatăl lui, durerea de a-şi înmormânta copilul a fost prea mare şi a murit câteva zile mai târziu. Mama lui Evgheni, Lyubov, care nu pusese niciodată piciorul într-o biserică, a devenit o femeie credincioasă.

(…)

Oamenii vin din cele mai îndepărtate părţi ale Rusiei pentru a se ruga la mormântul acestui martir, unde se întâmplă minuni. Unii veterani şi-au pus medaliile pe mormânt, în semn de omagiu, iar credincioşii au pus mici bileţele în care cer intervenţia sfântului. Într-o biserică de lângă St. Petersburg, imaginea sa în mărime naturală este pictată în altar lângă cele ale Fecioarei Maria, a Arhanghelului Mihail, Iisus Hristos şi Nicolae al II-lea, ultimul ţar, canonizat în urmă cu trei ani. Mama lui Evgheni şi alţi credincioşi afirmă că, uneori, icoanele lui Evgheni răspândesc o mireasmă placută și chiar izvorăsc mir, un semn, spun ei, al sfinţeniei celui reprezentat acolo.

Aleksandr Makeyev, un ofiţer de trupe de desant care conduce o fundaţie pentru ajutorarea soldaţilor, afirmă că a văzut militari îngenunchind în faţa icoanei lui Evgheni Rodionov. “Copiii din Cecenia se simt abandonaţi de către stat şi de conducătorii lor. Nu ştiu cui să ceară ajutor, însă ştiu că Zenia (porecla lui Evgheni) e unul de-al lor”, a declarat Makeyev pentru cotidianul Moskovsky Komsomolets.

În Hankala, lângă Groznîi, s-a construit o biserică cu numele Noul Martir Evgheni Soldatul, singura biserică ortodoxă din Cecenia. Peste 26 de biserici, de la graniţa cu Ucraina până în Siberia, au icoane care îl înfăţişează în uniformă militară. Trădat de stat, care l-a uitat, de comandanţii lui, care l-au declarat dezertor, Evgheni Rodionov atrage admiraţia oamenilor chiar şi prin simplul fapt că el nu a trădat pe nimeni. Sursa: frontpress.ro

Mucenicul Tău, Doamne, Evghenie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Monday, June 28, 2010

PROFETIE

Cum vor putea trai adevaratii crestini in vremurile antihristice? Cu ajutorul lui Dumnezeu, cum au trait in toate timpurile. Dumnezeu este cel care ne ajuta, ne hraneste, ne da sanatate, putere, ne apara si ne mantuieste. Conducatorii si guvernele risipesc darurile lui Dumnezeu. Cine va participa in fiecare duminica si sarbatoare la Sfanta Liturghie, va implini canonul de rugaciuni, va posti, va face milostenie, se va spovedi si impartasi, va primi ajutorul lui Dumnezeu. Iar cine isi va pune nadejdea in oameni, se va chinui si in aceasta viata, si-n viata cea vesnica. Pentru ca spune Duhul Sfant: Blestemat este omul ce se increde in om.

Sunday, June 27, 2010

Pot fi LUMANARILE un pericol?

Daca in urma cu multi ani singurele lumanari folosite in viata de zi cu zi erau facute din ceara curata, astazi cele mai intalnite lumanari sunt cele produse din parafina.

Prin rafinarea petrolului se obtine in ordine benzina, petrolul lampant, motorina si in cele din urma un reziduu numit pacura. Din acest reziduu folosit si la asfaltarea strazilor, se extrage parafina. Cel mai pur produs obtinut din petrol il bagam in reservorul de la masina, pe cand cel mai toxic il respiram in casele sau bisericile noastre sub forma de lumanari “frumos mirositoare”.

Teoretic, parafina este inofensiva, problemele aparand la ardere. Degajarile de toluen, benzeni, acetona, tetraclorid de carbon si xilina produse prin ardere pot cauza iritatii ale ochilor, mucoaselor nazale si gatului. Efectele asupra sanatatii pe termen lung sunt vaste, de la simple dureri de cap, astm pana la cancer.

Un alt pericol il constitue fitilul. Desi nu se mai folosesc in tarile civilizate, fitilele cu plumb se produc din belsug in tari din Asia, Africa sau America de Sud ajungand in America sau Europa pe diferite cai stiute doar de comercianti. Arderea unei lumanari cu fitil de plumb timp de trei ore creste nivelul de plumb acceptat cu pana la zece ori. Producatorii folosesc plumbul in fitil pentru a face ca flacara lumanarii sa fie dreapta si sa arda frumos. Prin ardere se degajeaza funingini microscopice cu continut bogat in metale grele( plumb, cadmiu) care prin inhalare de depoziteaza in plamani, de unde trec in fluxul sangvin. Nivelul crescut de plumb in sange poate determina tulburari cardiovasculare, digestive si de tip neurologic, acute si cronice. Cei mai afectati sunt copii cantitatile inhalate de acestia fiind mai mari. Efectele sunt devastatoare, de la dezvoltare fizica si mentala intarziata pana la deficienta de atentie, invatare si probleme senzoriale. Din pacate nu exista reglementari care sa impuna producatorilor sa specifice care este compozitia din care este facut fitilul.

O ultima descoperire in domeniu sunt luminarile de tip gel. Acestea sunt, din pacate, in ciuda limpezimii lor mai toxice decat luminarile din parafina. Prin ardere, degaja o substanta numita toluen hidroxil butilat, recunoscuta in lumea chimistilor ca o substanta puternic cancerigena.

De aceea cele mai recomandate sunt:

- luminarile din ceara de albine, desi sunt cele mai scumpe ard de trei ori mai mult decat cele din parafina.

- lumanarile organice produse din ceara vegetala si parfumate doar cu uleiuri esentiale. Acestea pot fi facute din soia sau alte plante, ard de doua ori mai mult decat cele din parafina, nu fac fum si au un punct de ardere coborat ceea ce permite uleiurilor esentiale o difuzare mai buna.

Aceste lumanari nu sunt toxice, ard curat, egal si complet.

Mihai Ristea - Corneanu

Saturday, June 26, 2010

CARAREA IMPARATIEI de Arsenie Boca



  • Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte, pentru ca sunt intemeiate de oameni robiti razvratirii si, ca atare, nici nu sfintesc pe nimeni.
  • Omul care s-a hotarat sa iasa din calea pacatelor sau din galceava faradelegilor se va trezi deodata ca i se vor ridica impotriva trei vrajmasi, unul dupa altul: lumea, trupul si diavolul.
  • Multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra, sau spre stingerea pacatelor trecute, sau spre indreptarea neatentiei prezente, sau spre ocolirea pacatelor viitoare.
  • Ca sa ne mantuim trebuie sa pierdem inclinarea sufletului cea lunecoasa spre impatimirea cu lumea, cu trupul si cu avutia, care toate aici raman. Iar daca nu ardem aceasta inclinare a sufletului spre lume, sufletul intreg se pierde.
  • Noua, toate necazurile ne vin de la greseli, nu de la Dumnezeu. El numai le ingaduie si spala cu ele vinovatiile noastre. Oamenii insa tare greu pricep ca indreptarea prin necazuri dovedeste nu parasirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.
  • Pacatul e infrangerea sufletului de catre "eu", e un joc primejdios de pagubitor, in care omul risca totul, ca sa castige foarte putin.
  • O pricina care te impiedica de la spovedanie e ca judeci Preotii! Esti nemultumit de preot, iar de care ai fi multumit, ti-e frica. La unul nu te lasa pacatele lui, la altul nu te lasa sa mergi pacatele tale.
  • As asemana fiinta noastra cu un car, la care sunt inhamati doi cai: unul din ei e bland si de rasa buna, altul e rau si neastamparat.

Marturii ale monahului RAFAIL NOICA


  • Ortodoxia este singura realitate a omului. Este in firea omului. Omul, daca nu si-a gasit identitatea lui, ramane in minciuna. Omul este minciuna pana cand, in Hristos, devine adevar ca si Hristos Care S-a numit Adevar. Or, ca omul sa-si regaseasca identitatea, sa-si revina in fire, a trebuit ca Dumnezeu Insusi sa Se intrupeze, sa devina om, sa traiasca mizeriile noastre, sa traiasca toate defectele astea ale caderii, pana si moartea, pana si iadul. A facut si un lucru pe care primul Adam nu l-a stiut. Ca revenind prin Inviere la viata, a putut sa Se inalte la ceruri si sa sada de-a dreapta Tatalui, completand calea fiintei omului, daca vreti calea "devenirii intru fiinta" a omului, pana la sederea de-a dreapta Tatalui.
  • Mult mai mare este lucrarea lui Dumnezeu decat se vede. Si cred ca noi putem sa ne incredintam Domnului, ca stie el ce face, chiar cand nu vedem noi, chiar cand in ochii nostri n-are aerul ca stie ce face. Domnul de multe ori nu ne intreaba pe noi, insa stie El mai bine. Si cred ca, daca noi ne traim smerit viata noastra, in sensul adevarat, dumnezeiesc, smerenia aceasta este poarta deschiderii iubirii si iubirea este porunca cea dintai a Domnului.
  • In rugaciune cerem - si rugaciunea noastra este toata filosofia vietii noastre - "cele bune si de folos sufletelor noastre". Asadar, poruncile lui Hristos reprezinta dezvaluirea celor bune si de folos.
  • Ortodoxia nu convinge, ci seduce.
  • Patima inseama suferinta. Si suferinta este sfasierea de a incerca zadarnic a umple o pofta duhovniceasca nesarsita cu un lucru pamantesc sfarsit.
  • Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor. Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte, sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume, sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlantru smintiri, si poticniri, si vanzari. Nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei, sa se "lamureasca" intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa intru intampinarea Mirelui.
  • Daca imi fac datoria fata de Dumnezeu, automat toate celelalte dispar.

Friday, June 25, 2010

Parintele PORFIRIE

" Religia noastra este religia religiilor, sau, prin revelatie, adevarata religie. Celelalte religii sunt omenesti, gaunoase. Ele nu cunosc maretia Dumnezeului Celui in Treime. Nu cunosc ca telul, chemarea noastra este sa devenim dumnezei dupa har, sa ne asemanam cu Dumnezeu cel in Treime, sa devenim una cu El si in mijlocul nostru. Aceste lucruri nu sunt cunoscute de celelalte religii. Religia noastra este iubire, este dragoste, este inflacarare, este nebunie, este dorire arzatoare a celor dumnezeiesti.
Pentru multi, insa, religia este o lupta, un chin si o framantare. Daca cineva nu intelege adancimea religiei si nu o traieste, religia sfarseste prin a deveni boala, si inca una infricosatoare. Atat de infricosatoare, incat omul isi pierde stapanirea propriilor fapte, devine nehotarat si slab, este plin de chinuri si de framantari, si este purtat de duhul cel rau. Face metanii, plange, striga, chipurile se smereste, si intreaga aceasta smerenie este o lucrare draceasca. Asemenea oameni traiesc religia ca pe un fel de iad. In biserica fac metanii, cruci, zic "suntem pacatosi, nevrednici", si indata ce ies afara incep sa huleasca cele dumnezeiesti daca cineva ii necajeste putin. Se vede limpede ca la mijloc este un diavol."

Parintele Porfirie Capsocalivitul
ARSENIE BOCA

"Numai pacatosul intors la Dumnezeu va fi bun apostol al mantuirii pacatosilor."
"E grea mantuirea, iar propovaduirea ei e plina de riscuri."
For those who believe in God, no explanation is necessary; for those who do not believe in God, no explanation is possible.

Thursday, June 24, 2010

Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu
- Daca ai timp... i-am raspuns.
Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca..., iar apoi tanjesc sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani..., iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
- Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul, nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu a muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva din lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc..., si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar, pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat..., am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.
Octavian Paler